Etapa a 9-a din Superliga le propune microbiștilor două derby-uri pe ruta Cluj – București: CFR – FCSB și Rapid – U Cluj.
CFR Cluj – FCSB se va disputa duminică, 15 septembrie, de la ora 21:00 și va fi transmis în direct de Prima Sport 1 și Digi Sport 1. Ardelenii sunt pe locul 4, cu 13 puncte, în timp ce FCSB ocupă doar locul 10, cu 8 puncte.
CFR Cluj – FCSB: ardelenii au vândut, bucureștenii au cumpărat
CFR Cluj a ieșit rapid din cupele europene și se va concentra pe campionat. Asta chiar dacă a renunțat la mulți jucători după eșecul european. În vară au fost cedați, printre alții, Otele, Avounou, Manea, Sava, iar după eliminarea din cupele europene au mai plecat, rând pe rând, Thaqi, Muhar, Bîrligea (chiar la FCSB), Ajeti.
Cu mici excepții, CFR și-a pierdut aproape toată garnitura de bază din ediția precedentă. Oamenii-cheie din echipa lui Dan Petrescu rămân veteranii Deac, Camora, Djokovic, Tachtsidis, plus Louis Munteanu, Korenica și Păun.
FCSB a început dezasturos campionatul, suferind trei eșecuri în primele 7 partide. FCSB vrea neapărat accesul în play-off, chiar dacă va avea, spre deosebire de toate rivalele ei, și dezavantajul unui program mult mai încărcat cu cele 8 partide din grupele Europa League.
Dar FCSB a investit masiv pentru a-și face un lot care să poată face față în toate competițiile. Cel mai important transfer a fost cel al lui Daniel Bîrligea, luat de la CFR Cluj contra sumei de 2,5 milioane de euro. Dar el nu poate juca împotriva fostei formații în acest sezon.
În schimb, la roș-albaștri revine căpitanul Darius Olaru, care fusese suspendat la ultimele două etape.
După cotele de pe site-urile de specialitate, FCSB ar fi mare favorită, fiindcă jucătorii de la această formație sunt cotați la 37 de milioane de euro, în timp ce CFR are fotbaliști de 15 milioane de euro.
Rapid – U Cluj: continuă miracolul „studenților”?
Rapid – U Cluj este programat luni, 16 septembrie, de la ora 21:00 și va fi transmis în direct de Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Rapid este altă formație care a început slab sezonul (locul 9, 9 puncte), având un singur succes în primele opt meciuri. Marius Șumudică, recent revenit pe banca giuleștenilor, va apărea pentru prima oară în fața propriului public.
La Rapid ar putea apărea în echipă și ultimii jucători cumpărați: Grameni (de la Farul) și norvegianul Tobias Christensen.
U Cluj e marea surpriză a acestui sezon, fiind liderul clasamentului, cu 18 puncte. Veteranii Dan Nistor și Chipciu sunt cei care coordonează tot jocul „studenților”, iar atacanții Thiam și Blănuță sunt cei care sunt responsabili cu golul.
Programul etapei a 9-a din Liga 1
Vineri, 13 septembrie
Sepsi – FC Botoșani, ora 18:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Dinamo – Unirea Slobozia, ora 21:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Sâmbătă, 14 septembrie
Gloria Buzău – Oțelul, ora 18:45, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Petrolul – Farul, ora 21:30, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Duminică, 15 septembrie
Poli Iași – Universitatea Craiova, ora 18:15, Prima Sport 1, Digi Sport 1
CFR Cluj – FCSB, ora 21:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Luni, 16 septembrie
UTA – Hermannstadt, ora 18:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Rapid – U Cluj, ora 21:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1
Sursa foto: Hepta
Citește și:
Gina Pistol, din nou la TV! „Am avut parte de pauza de care aveam nevoie”. EXCLUSIV
Prințesa de Wales a anunțat că a terminat chimioterapia. Kate Middleton și prințul William, imagini de familie fără precedent
Ce diferență de vârstă este între Ada Condeescu și soțul său, Cătălin Mitulescu. Formează o echipă și acasă, și pe platoul de filmare
MasterChef România 2024, sezonul 9, începe azi! Cătălin Scărlătescu, anunț pentru concurenți. „Abia am așteptat să ne întâlnim”
Când are premiera „Povestea slujitoarei”, sezonul 6. „Producția pentru sezonul final a început oficial”
The post SUPERLIGA: Cine transmite derby-urile Cluj – București: CFR – FCSB și Rapid – U Cluj appeared first on TVmania.ro.