TVR Sport se lansează în ultimul weekend din martie, iar grila sa de programe „va avea un conţinut divers, cu jurnale de ştiri, transmisii în direct, dezbateri şi emisiuni sportive”, după cum a anunțat postul public de televiziune.
Noul canal al Televiziunii Române intră în emisie sâmbătă, 30 martie 2024, la ora 07.00. TVR SPORT, al 14-lea canal al Televiziunii Publice, va transmite Jocurile Olimpice de la Paris – cel mai grandios eveniment sportiv la nivel mondial, care se va desfăşura în perioada 26 iulie-11 august 2024, alături de alte canale ale TVR.
„Continuăm dezvoltarea Televiziunii Române cu produse mediatice relevante şi necesare publicului nostru. La TVR SPORT vom încuraja competiţiile mai puţin cunoscute, vom readuce în atenţie pagini memorabile din istoria glorioasă a sportului românesc, păstrate în patrimoniul Arhivei de Aur a TVR, vom fi gazdă pentru marii noştri campioni, dar şi pentru tinerii dornici de performanţă”, a declarat Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR.
TVR SPORT va difuza o serie de podcasturi şi emisiuni speciale, cu poveştile unor campioni de legendă
În preambulul competiţiei olimpice, TVR SPORT va difuza o serie de podcasturi şi emisiuni speciale, cu frânturi din poveştile unor campioni de legendă. Gabriela Szabo, Marian Drăgulescu, Maricica Puică, Leon Rotman sunt doar câţiva dintre cei care vor destăinui telespectatorilor TVR SPORT amintiri despre performanţele lor.
Oferta TVR SPORT mai cuprinde campionate şi competiţii internaţionale de fotbal, volei, nataţie, polo, gimnastică, box, snooker, șah, tenis etc., momente din istoria strălucită a sportului românesc cu şi despre mari campioni, de la Nadia Comăneci la Sandra Izbașa, de la Ivan Patzaichin la Cătălin Chirilă sau de la Ilie Năstase la Simona Halep.
Canalul de sport al TVR programează, totodată, istorii și portrete ale unor fotbalişti renumiţi, precum şi ale echipelor din fotbalul românesc. Dobrin, Balaci, Ozon sau Baratky vor sta alături de Hagi, Mircea Lucescu, Adrian Mutu sau Belodedici la TVR SPORT.
Eda Marcus, printre gazdele TVR Sport
Gazdele programelor TVR SPORT vor fi Eda Marcus, Costin Deșliu, Cristian Mândru şi Tudor Furdui, dar şi ceilalţi jurnaliști ai redacţiei sport din TVR.
Grila TVR SPORT va include, printre altele, producţii precum:
„Ora de sport” – aduce pentru prima dată la o televiziune de sport competiţii şcolare - handbal, judo, atletism, tenis de masă, scrimă, baschet 3x3, fotbal, volei - naţionale sau regionale.
„Ora olimpică” - oferă ultimele noutăţi despre competiţii, calificări, sportivi români, evenimente - tot ce este relevant pentru telespectatori în aşteptarea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
„Podcasturile TVR SPORT” - abordează teme care vizează legende sportive, sportivi în activitate, medicină sportivă etc.
The post Un nou post de sport apare la TV. Când începe să emită TVR SPORT și cum arată grila de programe appeared first on TVmania.ro.