Ultima etapă a turului din acest sezon al Superligii propune două derby-uri foarte încinse: FCSB – Rapid (duminică, 5 noiembrie, ora 20:30, în direct la Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1) și CS Universitatea Craiova – FCU Craiova (sâmbătă, 4 noiembrie, ora 21:15, în direct la Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1).
Superliga: FCSB – Rapid, în fața unui nou record de asistență?
Meciul dintre ocupantele locurilor 1 (FCSB) și 3 (Rapid) ar putea aduce un nou record de asistență pe „Arena Națională”. Cu 6 zile înainte de meci se depășise deja pragul de 25.000 de bilete vândute online. Ultimul meci din campionat jucat cu peste 40.000 de oameni în tribune a fost FCSB – CFR Cluj, desfășurat în primăvară, la care au asistat 42.439 de fani.
FCSB trece prin cel mai complicat moment din acest campionat, după ce a bifat doar o victorie și trei egaluri în ultimele 4 etape. În runda precedentă, elevii lui Charalambous și Pintilii au condus cu 2-0 la Ploiești, pe Petrolul, dar s-au văzut egalați. La FCSB va reveni Florinel Coman. Un alt jucător care a dat un randament bun în ultimele etape a fost Alexandru Băluță.
Rapid a obținut o victorie clară în runda trecută, 2-0 cu Universitatea Craiova, dar a plătit scump. După ce l-a pierdut recent pe kosovarul Albion Rrahmani, accidentat grav, un alt jucător a ajuns în grija medicilor, Claudiu Petrila.
Superliga: CS Universitatea Craiova – FCU Craiova. Cine depășește pasa slabă?
Ambele echipe din Craiova traversează perioade dificile. CS Universitatea a câștigat 1 punct în ultimele 3 etape, după un 0-0 cu Voluntari. Dar a pierdut clar cu Petrolul (1-3) și cu Rapid (0-2). Andrei Ivan, Alex Mitriță, Jovan Markovic sunt jucătorii care o pot scoate din impas pe CSU.
FCU Craiova, cealaltă echipă care se reclamă urmașa vechii Universitatea, n-a mai învins de 5 etape. Pentru italianul Giovanni Costantino, noul antrenor al echipei lui Mititelu, un succes contra rivalei ar conta enorm.
Programul etapei a 15-a din Liga 1:
Vineri, 3 noiembrie
Poli Iași – Oțelul Galați, ora 18:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
Sâmbătă, 4 noiembrie
Sepsi – Petrolul, ora 16:45, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
CS Universitatea Craiova – FCU Craiova, ora 21:15, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
Duminică, 5 noiembrie
U Cluj – FC Voluntari, ora 15:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
Farul – FC Botoșani, ora 17:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
FCSB – Rapid, ora 20:30, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
Luni, 6 noiembrie
UTA Arad – Dinamo, ora 18:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
Hermannstadt – CFR Cluj, ora 21:00, Prima Sport 1, Orange Sport 1, Digi Sport 1
Citește și:
Dana Rogoz, răsfăț la 30 de grade, în Dubai. Actrița din Groapa, seducătoare într-un costum de baie roșu
Cine ar putea moșteni averea lui Matthew Perry. Actorul din Friends nu era căsătorit și nu avea copii
Schimb dur de replici, înainte de cursa pentru ultima șansă de la America Express 2023, sezonul 2. „Ați fost aroganți!”
Alexia și Aris Eram, cu lacrimi în ochi la America Express. Ce confesiune dureroasă au făcut copiii Andreei Esca
Sir Anthony Hopkins este Sigmund Freud în filmul „Freud's Last Session”. Transformarea este spectaculoasă
The post SUPERLIGA: Cine transmite FCSB – Rapid și CS Universitatea Craiova – FCU Craiova, derby-urile etapei a 15-a appeared first on TVmania.ro.